Proiectul urmărește să atingă un grup țintă alcătuit din 612 persoane care vor participa la programe de formare pentru calificare la locul de muncă. În acest context, condițiile de eligibilitate pentru selecția persoanelor interesate în proiect vizează:
1. Dovada domiciliului persoanei în mediul rural sau urban din regiunea de implementare;
2. Vârsta de 18 ani împliniți și până în 64 de ani la data intrării în operațiune;
3. Dețin calitatea de angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, ce provin din întreprinderi publice și private;
4. Disponibilitate de a participa la activitățile proiectului.
Toate persoanele incluse în grupul țintă vor fi selectate în baza criteriului principal, și anume manifestarea directă a interesului pentru participarea la un program de formare. Vârsta acestor persoane trebuie să fie de maximum 64 de ani, iar din cele 612 de persoane, cel puțin 30% vor fi femei.
Obiectivul de bază al metodologiei de selecție a grupului țintă îl constituie elaborarea unitară a documentației necesare derulării campaniei de selecție a grupurilor țintă care este format din 612 de persoane care doresc să participe la un program de formare. Indicatorul de măsurare a succesului implementării acestei metodologii este atragerea și menținerea în proiect a unui număr de 612 persoane, dintre care cel puțin 30% vor fi femei, precum și atingerea indicatorilor asumați.
Scopul procesului de selecție este acela de a alcătui grupele de participanți la activitățile de formare, în medie a câte 12-15 persoane/grupă, într-un ritm corespunzător activităților proiectului și de a asigura o componentă a grupului țintă care să asigure atingerea indicatorilor asumați. Calitatea resurselor umane vizate, interesul și dedicația pentru prezentul proiect sunt elemente definitorii pentru succesul acestuia.
Are ca pilon principal procedura de selecție a grupului țintă și conține următoarele:
- Scop;
- Indicatori de performanță;
- Descrierea procesului de selecție (perioada, componentele dosarului de înscriere, comisia de evaluare, criterii de eligibilitate, secvențialitatea etapelor și a activităților, precum și responsabili intermediari și finali pe fiecare etapă);
- Finalizarea activităților de selecție a participanților la proiect;
- Documente aferente activităților de selecție a participanților la proiect;
- Dispoziții finale.
Aceasta va fi reevaluată la debutul proiectului, urmând să fie detaliată, dacă este cazul, și adaptată la realitatea curentă la momentul demarării proiectului. Strategia de informare a grupului țintă va fi construită în baza prezentei metodologii, parteneriatul asigurându-se că toate mijloacele de comunicare/informare și instrumentele folosite sunt transparente, non-discriminative și adecvate pentru a atinge toate categoriile de persoane vizate prin proiect.
IDENTIFICAREA grupului țintă va fi realizată de către ambii parteneri.
Grupul țintă al proiectului, nevoile grupului țintă și modul de recrutare sunt prezentate în documentul *Metodologia Grup Țintă*. Pentru acordarea de drepturi egale, proiectul va viza formarea pentru un număr minim de 30% femei.
A.1. Organizarea și derularea de campanii de conștientizare a angajaților și angajatorilor privind importanța participării la FPC (L1-L24)
A.1.1. Informarea publicului cu privire la acțiunile derulate
SA 1.1 corespunde activității din Ghid Organizarea și derularea de campanii de conștientizare a angajaților și angajatorilor privind importanța participării la FPC (activitate conexă). Activitatea urmărește să faciliteze relația cu grupul țintă (GT), în vederea asigurării vizibilității acțiunilor proiectului și beneficiile formării, precum și să asigure șanse egale de participare a persoanelor din toate județele Regiunii Centru.
Experții angajați vor stabili în L1 strategia, identitatea și conținutul campaniei.
– Responsabili: Solicitant (S), Partener (P).
– Resursa umană alocată:
– LIDER: Expert informare și conștientizare GT_lider (5-10 ani) – 1 persoană;
– PARTENER: Expert informare și conștientizare GT_P1 (5-10 ani) – 1 persoană.
Proiectul urmărește să atingă un grup țintă alcătuit din 612 persoane cu domiciliul sau reședința în Regiunea Centru, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, care doresc să participe la un program de formare.
A.1.2. Selectarea grupului țintă ce va participa la programul de formare (L1-L24)
SA 1.2 va demara cu stabilirea unei metodologii și anexele aferente înregistrării GT.
– Resursa umană alocată:
– LIDER: Expert informare și conștientizare GT_lider (5-10 ani) – 1 persoană;
– PARTENER: Expert informare și conștientizare GT_P1 (5-10 ani) – 1 persoană.
Proiectul urmărește să atingă un grup țintă alcătuit din 612 persoane (angajați) cu domiciliul sau reședința în Regiunea Centru, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, care doresc să înființeze întreprinderi sociale.
A.2. Consilierea profesională a angajaților pentru încurajarea participării la programele de FPC, inclusiv în legătură directă cu dezvoltarea carierei și apariția de noi competențe pe piața muncii
A.2.1. Consilierea profesională a angajaților
Consilierea profesională pentru încurajarea participării la programele de FPC va demara prin realizarea unei metodologii de consiliere. Activitatea va fi realizată la nivelul parteneriatului de consilieri cu pregătire adecvată, care să le permită să ofere servicii de consiliere profesională de calitate.
– Sub-activitatea va fi încheiată printr-o evaluare care va avea la bază un raport de consiliere al fiecărui membru al grupului țintă (GT).
– Resursa umană alocată:
– LIDER: Expert consiliere (0-5 ani) – 1 persoană; Expert egalitate de șanse_LIDER (0-5 ani) – 1 persoană;
– PARTENER: Expert consiliere (0-5 ani) P1 – 2 persoane.
A.3. Organizarea și derularea de programe de formare profesională pentru angajați, inclusiv persoane care ocupă poziții de management – activitate relevantă și obligatorie (L1-L24)
A.3.1. Organizarea și derularea de programe de formare profesională pentru angajați
Aceasta va demara prin realizarea unei metodologii de organizare. Se vor realiza programe de formare de specializare și calificare pentru angajați din Regiunea Centru. Conform analizei de nevoi (document atașat), s-a constatat o necesitate de formare în domeniile:
– Curs DNSH;
– Achiziții publice;
– Business intelligence (pentru management);
– Competențe verzi – prevenirea și minimizarea deșeurilor rezultate din activitatea societății;
– Competențe digitale, inclusiv siguranța pe internet și securitatea cibernetică.
Etape:
– Stabilirea cursurilor non-formale și formale, adaptarea materialelor de curs, organizarea formării, evaluarea cursanților, emiterea certificatelor de absolvire.
– Resursa umană alocată:
– LIDER: Expert formare (0-5 ani) – 1 persoană;
– PARTENER: Experți educație non-formală în domenii specifice – 6 persoane.
A.4. Managementul de proiect (L1-L24)
A.4.1. Activitatea de management
Managementul proiectului este asigurat de Solicitant (S) și Partener 1 (P1), incluzând comunicarea cu finanțatorul și alte organisme de control, derularea achizițiilor, gestionarea cheltuielilor și respectarea contractului de finanțare.
– Resursa umană alocată:
– LIDER: Asistent Manager (peste 10 ani experiență) – 1 persoană; Manager de Proiect (5-10 ani) – 1 persoană; Responsabil Financiar (5-10 ani) – 1 persoană;
– PARTENER: Coordonator Proiect P1 (5-10 ani) – 1 persoană; Responsabil Financiar P1 (5-10 ani) – 1 persoană.
A.4.2. Cheltuieli indirecte
Sub-activitatea include activități administrative, de informare, promovare a proiectului, precum și alte activități suport.
Contribuția la temele secundare:
1. Dezvoltarea competențelor verzi și a economiei verzi;
2. Nediscriminarea și prevenirea oricărei forme de discriminare;
3. Dezvoltarea competențelor și locurilor de muncă digitale.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.